Monica Tatoiu, corespondență ”puțin înțepătoare” de la 33 de grade, din Caraibe: ”Momentan se vaccinează doar miniștrii imberbi și huidume cu bicepși”

21 01. 2021, 19:32

Monica Tatoiu obișnuiește să plece des din țară, fiind o împătimită a vacanțelor. Google chiar i-a calculat deplasările din 2020, rezultând faptul că a vizitat anul trecut 122 de orașe, ceea ce ne-a dezvăluit exclusiv pentru Ciao.ro. Ce spune pensionară de lux a României, așa cum a fost denumită Monica Tatoiu, despre vaccinul împotriva virusului Covid-19, dar și despre durata crizei economice în care ne aflăm, a făcut declarații în premieră pentru Ciao.ro!

Ce părere aveți despre situația pandemiei în România? Cum credeți că stăm noi față de celelalte țări și când preconizati că se va termina și vom întra cât de cât în normalitate?

Nu vom intra în normalitate până în anul 2024. Nu se poate vaccina 70% din populația planetei într-un timp scurt și nu există capacitate de producție și nici finanțare.

Vă vaccinați anti Covid-19? Credeți în acest vaccin? Va deveni oare un pașaport pentru noi, deși nu este încă obligatoriu?

Momentan, se vaccinează doar miniștrii imberbi și huidume cu bicepși, care sunt „esențiali”. Cei cu adevărat în nevoie nu au nicio șansă la vaccinare, chiar dacă ar plăti în avans…Încep să mă întreb dacă toată această mascaradă pro și anti vaccin nu a fost încurajată pentru că bugetarii din administrația centrală să sară peste rând la vaccinarea voluntară și poimâine obligatorie.

Nu este o politică comună în UE privind călătoriile. Nu se va impune un carnet de vaccinare care să condiționeze deplasările în țările UE. Ar încălca flagrant drepturile omului în condițiile în care vaccinul nu este accesibil și gratis pentru toată lumea.

Criza economică va fi lungă și cu impact devastator asupra categoriilor defavorizate. Cei săraci vor deveni mai săraci. Cei bogați mai puțini vor deveni și mai bogați. Se vor accentua conflictele. Vor apărea noi zone de război.

Din punct de vedere economic, 2021 va fi un an de respiro. 2022 va fi momentul dureros al adevărului!

Cât mai stați în vacanță în Curacao? Este o tradiție să plecați undeva la căldură la fiecare început de an?

Este posibil să ne întoarcem spre sfârșitul lunii. Încă nu știu. Ne-au venit acum niște prieteni din SUA în Curacao și mai povestim despre ce se întâmplă la ei. Probabil pe 28 venim, nu e sigur.

Cât cheltuiți, de regulă, pentru o astfel de vacanță exotică, cu scufundări zilnice? Ați avut vreodată parte și de peripeții la scufundări? Nu v-a fost teamă că vă puneți viața în pericol?

Avionul costă în jur de 600-700 euro. Merg cu economy și când pot mă upgradez cu mile. Cazarea o iau pe termen lung și mă costă cam 3000 euro/ lună. Mașina închiriată, 15 euro/zi prin carhire, 3000. Cu mâncarea este la fel ca acasă. Între 50-100 de euro pe zi, dacă mergem la restaurant.

Nu mergem în stațiuni de lux. Sportul este cel mai costisitor. O scufundare cu barca, 2 tancuri, cam 70 euro. Și ski-ul este la fel de scump.

Nu mă omor după bijuterii, mașini și haine de firmă. Eu colecționez emoții profunde. Un apus de soare, o curte plină de iguane, 20 de pisici hrănite zilnic. O plajă numai pentru mine face cât o proprietate de lux.

Obiectele nu le iei cu tine în mormânt. Un spirit echilibrat și liber, oamenii frumoși pe care îi întâlnești străbătând lumea îți îmbogățesc spiritul și fac trecerea finală mai ușoară.

Google ne-a calculat deplasările în anul 2020. Și am înconjurat pământul de 1,5 ori.

Am citit undeva că nu vă cumpărați nimic din România și preferați să luați mâncare din Franța, pentru provizii de 3-4 luni! Este în continuare valabil? De ce? Nu aveți încredere în ceea ce mănâncă românii?

Cred că s-a înțeles greșit cu mâncarea. Sărbătorile le fac acasă, cu cozonaci de la Oradea, palincă de Maramureș, roșii de la bulgarul meu din Piața Domenii. Brânză, urdă, caș afumat, unt de casă și niște cârnați demențiali, tot de la Domenii cumpăr. De la Capșa cumpăr kilograme de „limbi de pisică”, pe care le car prin lume. Carne cumpăr de la aceeași măcelărie din 1990.

Ce aduc din Franța sunt cârnați de Savoia, foie gras la jumătate de preț și raclete. Ce se găsește la noi nu justifică prețul. De afară aduc și romul agricol care se fabrică doar în teritoriile franceze de peste mari și este diferit față de romul cubanez.

După divorțul lui Cristian Boureanu de Valentina Pelinel, ați rămas în relații bune cu amândoi? Sau vă simțiți mai apropiată de domnul Boureanu? Vă mai vorbiți?

Cristi, cu bune și cu rele, a fost copilul și prietenul meu 35 de ani. Și așa vom rămâne! Femeile din viața lui au fost cunoștințe trecătoare.